13.03.2013
O ţară am, îi spun acasă.
Ca ea nu-i alta mai frumoasă.
Mi-e dor, în fiecare zi,
De munţi, de mare, de câmpii.
Mi-e dor de casa de pe culme,
Ascunsă între păduri de lume,
De pita făcută-n cuptor, afară,
De tot, de mirosul acela de ţară.
Doar amintiri mă poartă-n gând,
Pe patul florilor plecate-n vânt.
Când am să vin, potecile din sat
Am să le bat în lung şi-n lat.
O ţară am, îi spun acasă,
Unde aveam un colţ de masă.
N-aveam de toate, asta-i bună,
Eram săraci, dar împreună.
M-a dus peste oceane viaţa,
Unde nu-i rouă dimineaţa,
Nici ceaţa de pe dealul meu,
Unde fugeam de toate eu.
Mi-e dor de plaiul românesc,
De graiul neaoş, strămoşesc,
De ochii mamei cu speranţe,
Mi-e dor să-l iau pe tata-n braţe.
Mai e puţin, emoţii am, e drept,
Îmi tremură şi inima din piept
Şi mă imploră să o las afară,
Să verse şi ea lacrimi pentru ţară.
O ţară am... fraţi, un întreg popor.
Îi plâng printre străini de dor.
Prin ale mele vine am mândria
Că sângele mi-e pur, de România.
Comments powered by CComment