15.01.2014Dor cu dor, păduri puţine,
Dulce graiu-ţi, românescu’,
Bate vântu-n vânt, şi-mi vine
Să-ţi mai scriu, drag Eminescu.
Să-mpresori întreaga ţară,
De niciunde, peste tot,
Din Constanţă-n Timişoară:
Eşti român, fii patriot!
Scump bădie, ca pe-atunci,
Ne-au întemniţat avarii.
În mizerie, pe brânci,
Suntem sclavi, stăpâni mai-marii.
Văzut-ai! Cu toate acestea,
N-au pus preţ pe vorba ta.
Uite-aşa, ni s-a dus vestea:
Eşti român, n-ai ce mânca!
Eu ţi-am moştenit iubirea...
Sunt sărac, sărac şi mic,
Dară fala, prea-cinstirea,
E a celui de nimic.
Tu, a tot nemuritor,
Cât mai pot oare-ndura?
Copil simplu, din popor,
Sunt bolnav de ţara mea!
În cuvânt, cuvinte-ai pus,
Cine n-are mai citească,
Şi te-ai dus, şi te-ai tot dus,
Tocmai pe bolta cerească.
Mai coboară-te-napoi,
Şi, din când în când, la noi,
Să ne-mparţi, din doi în doi,
În „smintiţi”, şi în ciocoi.
Comments powered by CComment