03.11.2012

Nu mai privi de jos la toţi,
Că ei, de fapt, sunt marii hoţi.
Aici, îţi sunt ai tăi copii şi glia,
Române, vino în România!
Îţi plângi în somn, fraţi şi surori,
Pentru străini, alţi cerşetori…
Veniţi acas’, cu mic, cu mare,
Veniţi, că România moare!

Avem o ţară aşa frumoasă,
Noi cerşim, din casă-n casă,
Avem şi munţi, avem şi mare,
Noi n-avem de mâncare!
Te plâng şi râuri, şi poteci,
De câte ori de-acasă pleci,
Nu-ntinde mâna la stăpân,
Ridică-te, că eşti român!

Când vor dori să umilească,
Să vină-n Ţara Românească.
Nu mai întoarce, iar, obrazul,
Eşti fiul lui Mihai Viteazul!
Te-au ruşinat destul, de azi,
Vom face armate, din vii brazi.
Nu-i mai lăsa să te doboare,
Eşti fiica lui Ştefan cel Mare!

Avem o ţară aşa frumoasă,
Noi cerşim, din casă-n casă,
Avem şi munţi, avem şi mare,
Noi n-avem de mâncare!
Te plâng şi râuri, şi poteci,
De câte ori de-acasă pleci,
Nu-ntinde mâna la stăpân,
Ridică-te, că eşti român!

Şi, de vreodată-ţi va fi greu,
Te rog, adu-ţi aminte,
În sufletul tău porţi, mereu,
A dacilor sorginte!
Române, vino-n România,
Te-aşteaptă ai tăi copii, şi glia…
Veniţi acas’, cu mic, cu mare,
Veniţi, că România moare!

Avem o ţară aşa frumoasă,
Noi cerşim, din casă-n casă,
Avem şi munţi, avem şi mare,
Noi n-avem de mâncare!
Te plâng şi râuri, şi poteci,
De câte ori de-acasă pleci,
Nu-ntinde mâna la stăpân,
Ridică-te, că eşti român!