„Mihăiţă Macoveanu, un trubadur frumos şi incorigibil în demersul său de a
schimba o lume cenuşie şi plicticoasă, în una ipotetic desăvârşită.”

Melania Cuc

22.10.2013

Din Bucegi în văi coboară
Către Dunărea de jos,
Izvorând din cuib de ţară,
Râul iute, sinuos.

Ialomiţă, apa-ţi trece
Locul neumblat de om,
Când mai caldă, când mai rece,
Trezeşti muntele din somn.

Prin rădăcini şi noroaie,
Îmbibate-n zeamă-amară,
Cioturi vechi, de la războaie,
Scriu povestea-ţi seculară.

Ale tale umbre tulburi,
De prin hăuri adunate,
Sparg și liniştea din gânduri
Cu puteri nemăsurate.

Repezi valul tău cu ochiuri
Către malurile moi,
Smulgând pământul în blocuri,
Vlăguit de-atâtea ploi.

Baţi în drumu-ţi cale lungă,
Fără clipe de tăgadă,
Vântul însuşi îţi e slugă,
Veşnic animal de pradă.

Anotimpuri trec şi vin,
De îţi schimbă înfăţişarea,
Verşi din tine cu venin
Să-ţi eliberezi mişcarea.

Negre luciuri, mişunânde,
Fâstâcesc prin aşternut,
Când pe-aici, când pe niciunde,
Când prezente, când trecut.

Febril, cete nedormite
De frunze picate-n cioc
Vâslesc, palid gălbejite,
Apele-ţi scăldate-n foc.

Comments powered by CComment

Din aceeași categorie

Cândva am trăit pe pământ
Nimic
Fără ea
Epistolă (pentru Nichita Stănescu)
Frumoase clipe puține
Copilașul din zăpadă
Va veni o vreme
La crucea înaltă
Copacul
Nocturnă poetică

cumpara

2019 MIHĂIȚĂ MACOVEANU