„Mihăiţă Macoveanu, un trubadur frumos şi incorigibil în demersul său de a
schimba o lume cenuşie şi plicticoasă, în una ipotetic desăvârşită.”

Melania Cuc

17.02.2015

Vin şi nu se mai opresc,
se lovesc,
se lovesc,
se lovesc
de colţurile stâncii.
Cu frunţile late, minunate,
îşi înfig în bietele suliţe
trupurile de soldaţi medievali,
unele mai bătrâne ca altele,
unele mai înalte ca altele,
altele mai rotunde decât cercul.
Au ochi crescuţi în loc de picioare
şi privesc de-a susul în josul.
În loc de mâini au crengi.
Se agaţă cu ele de păsări polare
până în ţările reci.
În loc de burtă au o gaură neagră,
scobită de un vierme
înainte să devină fluture,
să zboare.
Le doare!
Chopin cântă şi moare
într-o cameră la etajul îngerilor.
Caii galopează pe marginea unui bloc
din Piaţa Romană.
La numărul 9 stă Dumnezeu
de vorbă cu un eu
despre cum se lovesc,
lovesc,
lovesc
cuvânt după cuvânt, după cuvânt,
de când nu am mai fost
şi sunt.



Comments powered by CComment

Din aceeași categorie

Cândva am trăit pe pământ
Nimic
Fără ea
Epistolă (pentru Nichita Stănescu)
Frumoase clipe puține
Copilașul din zăpadă
Va veni o vreme
La crucea înaltă
Copacul
Nocturnă poetică

cumpara

2019 MIHĂIȚĂ MACOVEANU