„Mihăiţă Macoveanu, un trubadur frumos ÅŸi incorigibil în demersul său de a
schimba o lume cenuÅŸie ÅŸi plicticoasă, în una ipotetic desăvârÅŸită.”

Melania Cuc

Ploua infernal,
ÅŸi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odaii erau
neliniÅŸtiÅ£i, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îÅ£i spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoÅŸi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
ÅŸi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aÅŸ mai fi vrut să se sfârÅŸească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

2024 MIHĂIȚĂ MACOVEANU