Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireş,
Åži ca un înger dintre oameni
În calea vieÅ£ii mele ieÅŸi.
Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Åži de la creÅŸtet pân-în poale
PluteÅŸti ca visul de uÅŸor.
Din încreÅ£irea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc -
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi ÅŸi noroc.
O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din poveÅŸti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce eÅŸti,
Cât poÅ£i cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde ÅŸoapte,
Cu-mbrăţişări de braţe reci.
Deodată trece-o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinţi:
E-ntunecoasa renunţare,
E umbra dulcilor dorinţi.
Te duci, ÅŸ-am înÅ£eles prea bine
Să nu mă ţin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!
Că te-am zărit e a mea vină
Şi vecinic n-o să mi-o mai iert,
Spăşi-voi visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în deÅŸert.
Ş-o să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană -
Unde te duci? Când o să vii?
