„Mihăiţă Macoveanu, un trubadur frumos şi incorigibil în demersul său de a
schimba o lume cenuşie şi plicticoasă, în una ipotetic desăvârşită.”

Melania Cuc

Ecoul17.02.2015

Vin, şi nu se mai opresc.
se lovesc,
se lovesc,
se lovesc,
de colţurile stâncii.
Cu frunţile late, minunate,
îşi înfig, în bietele suliţe,
trupurile de soldaţi medievali,
unele mai bătrâne ca altele,
unele mai înalte ca altele,
altele mai rotunde decât cercul.
Au ochii crescuţi în loc de picioare,
şi privesc de-a susul în josul.
În loc de mâini au crengi.
Se agaţă cu ele de păsări polare,
până în ţările reci.
În loc de burtă au o gaură neagră,
scobită de un vierme
înainte sa devină fluture,
să zboare.
Le doare!
Chopin cântă şi moare,
intr-o cameră la etajul îngerilor.
Caii galopează pe marginea unui bloc
din Piaţa Romană.
La numărul 9, stă Dumnezeu
de vorbă cu un eu,
despre cum se lovesc,
lovesc,
lovesc,
cuvânt, după cuvânt, după cuvânt,
de când nu am mai fost,
şi sunt.

Abonare la newsletter

2017 MIHĂIȚĂ MACOVEANU