„Mihăiţă Macoveanu, un trubadur frumos şi incorigibil în demersul său de a
schimba o lume cenuşie şi plicticoasă, în una ipotetic desăvârşită.”

Melania Cuc

Poemul unei tragedii29.06.2014

Prea plină-i de glorii esenţa,
Sunt oameni de piatră pe străzi,
Şi binele-i rău, şi răul e bine,
În mine-i nevoie de tine.

Se-aşterne urgia-ntre noi,
În linişti lipsite de linişti,
Şi mor repetat, şi mor nedorind,
Trăiesc nemurirea murind.

Speranţele zac pe hârtie,
O lume-i plecată în lume,
Şi-mi trece de tot, şi totuşi mă doare,
Lumina-i ucisă în soare.

Sunt voci care nu îmi vorbesc,
Sunt ochi ce din ochi mă feresc,
Şi vino, revino, şi pleacă din mine,
E simplu, e greu fără tine.

Afară mă strigă morminte,
Iar eu le respir dinainte,
Albul e negru, e negru-n veşminte,
Tăcere, furtună, cuvinte.

Dar tu cine eşti?

Abonare la newsletter

2017 MIHĂIȚĂ MACOVEANU